Eternitate

Vorbind de timp  , sa trecem la eternitate. Daca nimic nu e pentru totdeauna, de ce s-a mai inventat cuvantul ?

E o prostie sa incerci sa definesti eternitatea. Fiecare o percepe in felul lui. Poate fi de la facerile vietii pana la moartea sufletului, poate dura o clipa, cu toate astea, e nedeterminata. Eu mereu o percep ca o perioada cuprinsa intre – infinit +infinit, ori daca as vorbi mai subiectiv ma gandesc ca eternitatea tine cat traiesc eu, apoi nu mai stiu de memoria mea, si ea merge catre alt om, alt om fiind o alta lume, si tot asa pana eternitatea este un absolut.
Si am pornit de la timp, l-am legat cu eterniatea, si pentru mine nu au legatura. Eu incerc sa traiesc momentul, sau invat sa traiesc momentul. Ma gandesc la acele persoane care nu se gandesc decat la viitor, decat la ce-o sa faca, ce o sa dreaga, ce o sa ajunga, ce o sa zica. Nu iti poti sti viitorul dar ti-l poti forma. Nu zic sa nu visezi, sa nu incerci, sa nu strangi pentru viitor, dar asta nu inseamna sa nu traiesti acum. Gandeste ca doamne fereste ramai fara o mana, picior, ochi, sau fara simturi, de ce sa nu le traiesti acum asa cum trebuie, echilibrat si proportionat pe fiecare. Unii devin si obsedati de strangerea banilor, si de griji, si de toate astea incat viitorul e pentru ei maine, si maine tot maine. Si se invart intr-un cerc, in care lucreaza o luna, iau banii, ii dau pe datorii, apoi iar lucreaza, iar primesc banii, iar ii dau, si tot asa. Am dat din una in alta, dar vreau sa ma recuperez asa cum eram, devin din ce in ce mai egosita, si pesimista, si nu-mi place asta, asa incerc si eu sa ma incarc cu energie pozitiva. Sunt asa buna la dat sfaturi pentru altii, doar ca eu nu fac tocmai bine ce fac. Mai am multe de invatat si multe de zis.

In eternitate, timpul nu exista. Hermann Hesse