It’s the oldest story in the world. One day you’re 18 and planning for someday. And then quietly and without you ever really noticing, someday is today. And then someday is yesterday. And this is your life.
Indiferent de varsta, acel ‘intr-o zi’ va fi ieri.
Cu totii suntem filozofi la 16-17 ani, cu totii ne credem mai bun si criticam pe altii, pentru ca apare vulnerabilitatea. Si multi dintre noi nu realizam ca ne schimbam , si alegem sa traim in monotonia asta, toti sa iasa in evidenta. In viata nu trebuie sa fii cel mai bun, trebuie sa fii cat poti tu de bun, si mai bun ca tine in fiecare zi. Societatea ne-a dresat sa devenim critici, ori toti la fel. Putini au personalitate , foarte multi o copie. Oameni buni, ganditi macar cateva secunde, indiferent de cultura pe care o aveti, doar ganditi , meditati asupra faptelor, nu vi se pare totul prea rapid?! Nu vi se pare ca nu prea aveti pentru ce trai, ca nu aveti timp sa traiti?
Doar ce am implinit 18 ani, in concluzie sunt destul de necoapta la minte, dar am realizat pana acum ca nu merita sa alergi dupa lucruri care nu iti plac, nu se merita.
Imi doresc si eu masini, case, electronice, si tot felul de lucruri, dar sincer aceste nimucuri nu merita munca in branci. -chiar daca e vorba aia mai bine sa plang in BMW decat in Dacie. Prefer sa lucrez cu pasiune undeva, sa dau totul , pentru ceva care sa merite, si care sa ma satisfaca si sa ma intretina, si pe putini bani. De ce mi-as lua 1 job, sa lucrez 12ore/zi, sa am bani de intors cu lopata si sa nu am timp sa-i consum?! Apoi sa-mi iau o masina mai luxoasa, o casa mai luxoasa, si tot asa, si sa am nevoie de mai multi bani pentru rate, apoi sa-mi mai iau un job, sa lucrez 20 ore pe zi sau ce? Pentru ce? Oare nu e mai simplu sa nu alergam pentru bani?
Partea mea realista ma face sa ma gandesc ca si atunci cand ai nevoie cu adevarat de bani si nu ai, esti disperat.
Am vazut un documentar despre Civilizatia Cucuteni, una dintre cele mai vechi cizilizatii europene, si s-au facut anumite reconstituiri, dupa toate vestigiile, si asa numitele dovezi, si se spune ca acestia aveau obiceiul de a-si arde locuinta de mai multe ori intr-o viata, si ca toata ziua se ocupau cu mestesugitul. Ma gandeam dupa ce am terminat documentarul, cum duceau acei oameni viata psihica ca sa zic asa, ei nu se gandeau la viitor, pentru ca nu descoperise totul, nu se gandeau la ce haine sa poarte, nu se gandeau ce zice vecinu’, ei avea toti aceasi gandire, erau la un nivel inferior noua, si totusi erau fericiti. Eu nu zic sa fim cu totii la fel, ci doar sa scapam de tot stresul si sa incercam sa fim mai buni, pentru ca m-am saturat sa vad zi de zi oameni cu fetele triste.
In Romania, si nu numai, sistemul e de vina. Dar totusi nu sunt destul de culta, ca sa-mi pot da cu parerea despre chestii atat de mari, si despre care abia acum incep sa invat.
Sincer, pentru mine a fi fericita nu inseamna sa beau, sa ma droghez, sa dorm, sa navighez, si sa fac cumparaturi. Nu. In general persoanele mai invarsta tind sa creada, ca noi, toti tinerii, avem conceptii libertine, si exagerate. Nu e chiar vorba de asta, desi exista cazuri cu nemiluita de gazele esuate care vor totul, dar tind spre nimic.- eu vorbesc despre o libertate individuala, de imbogatire si de satisfacere de sine. Eu nu zic sa nu fim seriosi cand trebuie sa fim serios, ci din contra sa respectam societatea, dar sa nu traim pentru ea.
Sarac si fericit, decat avut si nefericit. Totusi nu putem judeca toti oamenii cu bani, ca fiind nefericiti.
p.s. citisem despre un studiu american realizat la o clinica de bolnavi, unde majoritatea oamenilor spuneau inainte sa moara ca regreta cel mai mult ca nu si-au trait viata, si s-au impotmolit in rate, si in bani.
“Ma aflu intr-un proces de desocializare virtuala. Este exact ca dezintoxicarea, sau dezalcoolizare, sau mai bine zis la fel ca o dieta. In principiu, renunti la partea de socializare virtuala, la inceput iti e foarte greu, timpul trece la fel de greu, si nu te gandesti decat la asta, incerci sa eviti toate lucrurile care ti-ar aduce aminte de internet. Apoi iti dai seama ca usor usor parca treci peste, dar vorba aceea indragosteste-te proces, si rezultatele vor veni. Sunt cam 15 zile fara facebook, in primele 3 tot am aflat chestii s tot am fost tentata sa ma uit, mi-am inchis cateva conturi, temporar, cine stie cand o sa stiu cum sa-mi organizez timpul, poate revin, dar persoanele din jurul meu nu vad asta ca pe un viciu si ma ispitesc.
Acum suna diabolic, internetul, sau mai bine zis facebook-ul, chiar este ceva rau, mai ales pentru cei care nu isi organizeaza timpul asa cum trebuie, ca mine. De exmeplu din cei 1500 de prieteni de pe facebook, cel putin 500 sunt online zilnic si aproape non stop.. Din acestia nu stiu daca 100 au o viata sociala in afara netului. Toti sunt putrezi de virtuali. Eu una observ ca aceste internet, si in special retele de scoializare imi ocupa mai mult decat orele de somn, si de scoala pe zi. Si pentru ce? Doar ca sa stiu tot despre toti, sa fiu la curent cu tot ce se intampla? Cred ca pot trai si fara asta o perioada. Vreau sa trec de examenele importante pe care le am in vara, iar apoi cine stie , incep o viata noua virtuala mult mai redusa ca numar de ore, si poate mult mai folositoare pentru cultura mea generala, si interesele mele.
Chiar daca tentatia de a ma aseza in fata laptopului si a naviga ore in sir e mare, pentru ca sora mea e si ea non stop cu tehnologia in mana, colega de banca, prietenii, vecinii, cam toti stau pe net, nu stiu cum de mai exista hrana si locuinte, locuri de munca si cum se mai intretine totul cand mai toti stau online- chiar daca in ultima perioada aproape totul se rezolva online. Mi-am promis macar 1 luna, imi plac provocarile. De partea virtuala sunt dispusa sa ma las destul de mult timp, o sa folosesc intr-adevar google-ul, si in special wikipedia, pentru scoala, pentru ca acum totul se schimba prea repede sa gasesti chiar totul in biblioteca, si blogul, unde in ultimul timp am intrat doar sa citesc postarile celorlalti, mai putin sa scriu. O sa intru doar cand am nevoie pentru scoala, si cand simt nevoia sa scriu.
Vreau sa ies cat mai mult afara, sa admir natura, cat mai avem parte de ea. Uneori ma intreb ce s-a intamplat cu mine, de ce imi era frica nu am scapat. Eram admiratorul numarul 1 al naturii, al simplitatii, si mereu judecam pe cei care nu faceau asta, sau pe cei care s-au schimbat, dar am cazut si eu in plasa asta. De sarbatori nu mi-am sunat tovarasii, sau vechile cunostinte, sau persoanele care intr-adevar merita o urare frumoasa, pur si simplu devenisem plictisita de viata. La 18 ani e asa ceva posibil?! Eu nu pot sa cred, si ma gandesc ca am starea asta doar din cauza varstei dar nu e asa, sunt adolescenta si intr-adevar sunt mult mai vulnerabila la ce aud, si totusi sunt si persoane mult mai invarsta care vad schimbarile in rau ale societatii din cauza internetului si tehnologiei. Cu toti inlocuim prietenii cu tehnologia, de ce sa ies la o plimbare, cand pot sa stau pe tableta, de ce sa mergem sa dansam, sa radem cu prietenii, cand ne putem juca pe xbox. Sunt prea multe informatii pe lumea asta, iar eu sunt prea curioasa sa le aflu pe toate, sau ar fi trebuit sa zic invers, sunt atat de curioasa, dar sunt prea multe informatii in lumea asta, pentru ca nu le poti niciodata afla pe toate, exact cum niciodata nu o sa fiu 100% sigura pe ceva, sau sa am incredere in cineva 100%.
Pur si simplu nu am energie, am devenit atat de sedentara, si inchisa in casa, nici nu mai traiesc, noroc de scoala ca mai ies din casa. Viata mea s-a schimbat mult si e nevoie de o schimbare, iar acest factor este primul prin care incep.”
In ziua in care am scris asta nu aveam internet, si nu am avut cum sa postez, dar eram atat de revoltata impotriva acestuia incat nu ma mai opream din scris.
AltergEgoEva 