Desocializare virtuala

“Ma aflu intr-un proces de desocializare virtuala. Este exact ca dezintoxicarea, sau dezalcoolizare, sau mai bine zis la fel ca o dieta. In principiu, renunti la partea de socializare virtuala, la inceput iti e foarte greu, timpul trece la fel de greu, si nu te gandesti decat la asta, incerci sa eviti toate lucrurile care ti-ar aduce aminte de internet. Apoi iti dai seama ca usor usor parca treci peste, dar vorba aceea indragosteste-te proces, si rezultatele vor veni. Sunt cam 15 zile fara facebook, in primele 3 tot am aflat chestii s tot am fost tentata sa ma uit, mi-am inchis cateva conturi, temporar, cine stie cand o sa stiu cum sa-mi organizez timpul, poate revin, dar persoanele din jurul meu nu vad asta ca pe un viciu si ma ispitesc.

Acum suna  diabolic, internetul, sau mai bine zis facebook-ul, chiar este ceva rau, mai ales pentru cei care nu isi organizeaza timpul asa cum trebuie, ca mine. De exmeplu din cei 1500 de prieteni de pe facebook, cel putin 500 sunt online zilnic si aproape non stop.. Din acestia nu stiu daca 100 au o viata sociala in afara netului. Toti sunt putrezi de virtuali. Eu una observ ca aceste internet, si in special retele de scoializare imi ocupa mai mult decat orele de somn, si de scoala pe zi. Si pentru ce? Doar ca sa stiu tot despre toti, sa fiu la curent cu tot ce se intampla? Cred ca pot trai si fara asta o perioada. Vreau sa trec de examenele importante pe care le am in vara, iar apoi cine stie , incep o viata noua virtuala mult mai redusa ca numar de ore, si poate mult mai folositoare pentru cultura mea generala, si interesele mele.

Chiar daca tentatia de a ma aseza in fata laptopului si a naviga ore in sir e mare, pentru ca sora mea e si ea non stop cu tehnologia in mana, colega de banca, prietenii, vecinii, cam toti stau pe net, nu stiu cum de mai exista hrana si locuinte, locuri de munca si cum se mai intretine totul cand mai toti stau online- chiar daca in ultima perioada aproape totul se rezolva online. Mi-am promis macar 1 luna, imi plac provocarile. De partea virtuala sunt dispusa sa ma las destul de mult timp, o sa folosesc intr-adevar google-ul, si in special wikipedia, pentru scoala, pentru ca acum totul se schimba prea repede sa gasesti chiar totul in biblioteca, si blogul, unde in ultimul timp am intrat doar sa citesc postarile celorlalti, mai putin sa scriu. O sa intru doar cand am nevoie pentru scoala, si cand simt nevoia sa scriu.

Vreau sa ies cat mai mult afara, sa admir natura, cat mai avem parte de ea. Uneori ma intreb ce s-a intamplat cu mine, de ce imi era frica nu am scapat. Eram admiratorul numarul 1 al naturii, al simplitatii, si mereu judecam pe cei care nu faceau asta, sau pe cei care s-au schimbat, dar am cazut si eu in plasa asta. De sarbatori nu mi-am sunat tovarasii, sau vechile cunostinte, sau persoanele care intr-adevar merita o urare frumoasa, pur si simplu devenisem plictisita de viata. La 18 ani e asa ceva posibil?! Eu nu pot sa cred, si ma gandesc ca am starea asta doar din cauza varstei dar nu e asa, sunt adolescenta si intr-adevar sunt mult mai vulnerabila la ce aud, si totusi sunt si persoane mult mai invarsta care vad schimbarile in rau ale societatii din cauza internetului si tehnologiei. Cu toti inlocuim prietenii cu tehnologia, de ce sa ies la o plimbare, cand pot sa stau pe tableta, de ce sa mergem sa dansam, sa radem cu prietenii, cand ne putem juca pe xbox. Sunt prea multe informatii pe lumea asta, iar eu sunt prea curioasa sa le aflu pe toate, sau ar fi trebuit sa zic invers, sunt atat de curioasa, dar sunt prea multe informatii in lumea asta, pentru ca nu le poti niciodata afla pe toate, exact cum niciodata nu o sa fiu 100% sigura pe ceva, sau sa am incredere in cineva 100%. 

Pur si simplu nu am energie, am devenit atat de sedentara, si inchisa in casa, nici nu mai traiesc, noroc de scoala ca mai ies din casa. Viata mea s-a schimbat mult si e nevoie de o schimbare, iar acest factor este primul prin care incep.”

In ziua in care am scris asta nu aveam internet, si nu am avut cum sa postez, dar eram atat de revoltata impotriva acestuia incat nu ma mai opream din scris.

18

Am niste emotii imense in legatura cu faptul ca mai am 32 de minute si oficial sunt majora. Stiu ca o zi nu face diferenta, e si normal  ..treaba cu buletinul- legal, e complicat de interesant.  Ideea este ca nu am scris de mult timp pe blog, de foarte mult, si am zis sa astept momentul, si -hop a sosit, vreau sa impartasesc cu toaaaaaaaata lumea, fericirea mea.
Ce-mi doresc eu? Nu vreau cadouri…singurul lucru material pe care mi l-as dori ar fi o carte buna, in rest vreau ca lumea sa fie sincera, am nevoie de oameni sinceri langa mine. Vreau sa pun punct si sa o iau de la capat. Cred ca s-a sfarsit cea mai frumoasa parte a vietii mele- da, un capitol clar s-a incheiat.

Si nu e vorba de cum te simteai la 17 ani 364 zile si cum te simti la 18 fix, ci doar gandul ca ar trebui sa am mai multe responsabilitati si ca totul e pe cont propriu, m-au maturizat putin, au fost ca un dus rece. Daca stau si adun, impart, scad, parca ies pe profit. In toti cei 18 ani de viata am intalnit multe, am facut multe, ca orice persoana de altfel , lucruri nu stranii, dar originale.  Si pentru asta am tot fost apreciata. Rezultatele imi arata ca am trait mai mult bine decat rau, si felul asta al meu de a fi, asa mai mereu optimista/realista si deschisa m-a ajutat cel mai mult… De ce ? Pentru ca ma aflu in acest Galati, la acest liceu, cu acesti prieteni, si traiesc in sfarsit un moment, acest moment.

In primele zile din viata mi-am cunoscut parintii, bunicii,  rudele, vecinii. Au trecut cateva luni si am cunoscut pe cea care urma sa-mi fie cea mai buna prietena pana la 15 ani. -Pe Laura am cunoscuto la botezul ei, si de atunci am fost de nedespartit. A trecut iar timpul, au aparut in viata mei alti oameni, alte rude-cunostinte, s-au nascut verii mei, si dupa 2 ani 2 luni si 1 zi, a aparut surioara mea, pe ea o stiu cu bune cu rele, din totdeauna si viceversa,  ea e mereu cu mine si pentru mine.

Aici am povestit partea pe care nu mi-am amintito ci mi-am imaginato, si am auzito, de asta nu sunt sigura 100%. De aici nu vreau sa povestesc din punctul meu de vedere, doar ce au vazut altii mi s-a parut interesant.

Am ajuns la 18 ani si realizez ca am facut cate ceva, unele lucruri importante altele mai putin importante, ideea e ca mereu mi-am atins visele, si mereu s-au marit acestea. Nici nu stiu despre ce sa scriu mai repede, despre faptul ca mai sunt 15 minute si sunt super-mega-ultra-emotionata sau ca regret intr-un fel sau altul ca imbatranesc.. Dupa 18 ani raman aceasi visatoare, nehotarata, si stangace sagetatoare, dar una care a primit cel putin in ultimele 3 zile atatea complimente de s-a rusinat, tocmai eu. Vreau sa pulsez si faptul ca anul 2013 a fost cel mai prost an din toate punctele de vedere, incepand de la familie, dragoste, prieteni, buget, caracter, dar cu toate astea am trecut prin el.  Acum astept ziua mea… chiar daca mereu ma simt aiurea cand sunt in centrul atentiei, incerc sa dau bine la camera.

O sa incerc sa continui ce am inceput, acum vreau doar sa postez ce am simtit si sa impart cu voi.. Ma gandesc ca acum 18 ani pe la ora exact asta, eu ma nasteam, plangeam , iar mama era cea mai fericita persoana din lume. Eram si sunt cea mai fericita persoana de pe pamant ❤

La multi ani mie !