Fenomenul Pitesti

Pentru ca se implineste o luna de cand nu am mai scris. Stiu ca in atata timp as fi putut scrie pagini intregi. Nu am facut-o. Acum ma gandesc doar la singurul lucru pe care l-am facut interesant in ultima luna. Caut in ganduri si nimic. Nu ma apuca nostalgia- nu pot sa scriu despre marile pasiuni, asa ca ma opresc la o chesiune care m-a uimit.
“Reeducarea” sau “Experimentul de la Pitesti“. Stiu ca e de domeniul trecutului si ca poate azi nu ne mai afecteaza cu nimic, dar clar pe mine m-a afectat. Cati dintre noi stiu despre Teodor Stanescu sau despre Tache Rodos?! Ei sunt ultimii doi supravietuitori ai acestor reeducari. Fenomenul Pitesti, a constat in aplicarea unor torturi, batai aspre si violente, aplicate detinutilor politici in scopul “reeducarii” lor sau mai bine zis, pedepsirii , pentru ca acestia erau impotriva tipului de guvernare, detinutii apartinand altor partide politice. Pentru a nu “bate la ochi”, “mai marii” inchisorii ii transformau pe unii detinuti in calai, care la randul lor fusese chinuiti. Pentru cei slabi de inger asta a insemnat scaparea din ghiara mortii, nu mai erau torturati dar torturau pe altii. Aici doar scriu despre ce s-a intamplat, eu am vazut si o reconstituire, si am vazut si sufletele celor doi supravietuitori. Unul din ei a fost schingiutorul altul schingiutul. Si cum Teodor a fost trecut prin reeducare, s-a format grupul celor veterani, pentru ai chinui pe nou veniti.

Batranul de 84 ani, acum calugar la o manastire ridicata in cinstea detinutilor din Garla, povestea despre brutalitatea de care dadea dovada, sechele pe care le are, si frica de a-si aminti acele clipe. Procesul avea doi pasi, primul era pedeapsa psihologica, apoi tortura fizica. Batai, umiliri, de la stersul podelei cu o carpa tinuta in dinti, la hranirea direct cu gura, de la bataile in somn, la acoperirea fortata a ochilor cand erau scosi din celule, de la tararea dupa torturare prin tot penitenciarul, pentru umilire pana la hranirea cu fecale, si innecarea in galeti cu urina. Singurul detinut despre care se stie ca a refuzat ideea de calau este Tache Rodos, acum un batran care nu aude, care are cicatrici uriase pe piele, cu probleme la un mebru, si are o gaura in cap si totusi inca in viata,  plus o familie. El povesteste despre traumele din inchisoare si despre faptul ca singurul lucru care l-a intarit a fost credinta. Stiu ca pentru unii din cititori credinta e o nestiinta, si poate o superstitie, dar omul e convins de ajutorul credintei.

Dupa 63 de ani, cei doi s-au intalnit pe 5 mai 2013, si si-au reamintit o parte din intamplari. Nu imi aduc aminte perfect ce ziceau cei doi, dar replica calugarului-fost calau a sunat cam asa “Eu nu imi pot aminti multe de atunci, e si normal, animalele nu au memorie”. Chiar daca nu are multa logica, fraza mi-a ramas intiparita in minte. Acest fenomen este considerat a fi cel mai mare si cel mai intensiv program de spalare a creierului prin tortura din blocul de Est.

Uimitor e faptul ca se difuzeaza o emisiune foarte interesanta abia dupa 01:00, si ce e mai bun de facut la ora asta decat lectura de noapte.Timp de 6 zile am urmarit si eu emisiunea si am inteles niste chestii legate de analiza detaliata a vietii, si poate a trairii. Poate doar faptul ca istoria e lucrul cel mai curios pentru mine, am si ramas marcata de intamplari. Dar titluri ca “Ingerul inchisorilor-Gafencu” sau “Reeducarea”, “Brancusi-mort cu doua cetatenii!?” mereu m-ai interesat.

Pentru faptul ca nu ne afecteaza prea mult aceste lucruri, poate nu suntem atat de patrioti, totusi sa invatam de aici, sa ne mai pretuim viata, si nu din cand in cand, ci mereu.- si eu ma plang ca nu am tenesi All Star- iar altii nu au avut o viata. Pace

Nu vreau avere

Nu vreau avere, vreau sa-mi hranesc sufletul.

Nu vreau sa fiu complet satisfacuta, nu vreau tot, vreau putin din toate. Daca am puterea sa-mi tin aceleasi pareri despre viata pe care le am si acum, in timp o sa calatoresc cat mai mult posibil. Dar nu vreau sa primesc toate astea pe tava, ci vreau sa muncesc, sa muncesc din greu sa obtin ce vreau. Inca de mica imi placea sa castig orice provocare cinstit, imi placea orice era greu de rezolvat, munceam mult si castigam orice lucru neinsemnat, dar nu-mi placea cand eu aveam avantaje fata de ceilalti- e mai bine sa meriti laude si sa nu le primesti decat sa primesti laude fara sa le meriti. Cred ca e unul din lucrurile care-mi displaceau inca de pe atunci. A trecut ceva timp , si am ramas cu aceleasi ganduri, nu vreau sa m-i se dea nimic de-a gata, eu vreau sa obtin . Am deviat de la subiect, dar trebuie sa ma fac inteleasa. Mereu imi doream sa am o voce gen Witney Huston, sau un par ca al Rihannei, un corp gen Nicole Scherzinger, si tot greseam, chiar nu imi doresc asa calitati fizice. De fapt cel mai mult ma bucur ca eu vad. Faptul ca pot savura toata materia existenta, natura, vietatile, toate obiectele, ma face sa ma gandesc ca altii nu dispun de o pereche de ochi deschisi spre a vedea totul. Daca pot vedea obiecte din istoria lumii, si minuni ale naturii, atuncii nu mai vreau nimic altceva. Nu cred si nici nu vreau sa cred ca mi-as petrece intreaga viata calatorind, pentru ca pe langa calatorie, am mii si mii de alte pasiuni, si vise de implinit, toate se leaga de natura, muzica, de fericire si pozitivitate.

Vad mii si mii de oameni, care muncesc de dimineata pana dimineata, sa-si intretina familia, si masina, si casa, si isi iau toate “luxurile“, si nu-i inteleg. Dar rareori vad si oameni imbracati modest care au vazut lumea, si cunosc lumea mai bine decat 100 altii la gramada, oameni care calatoresc, care viziteaza, oameni care citesc, oameni care sunt intr-adevar destepti cu sufletul si mintea, si care au si bani. -Filmul “The Time 2011” e o alegere buna pentru cei care-si irosesc timpul oricum-.Nu vreau sa se interpreteze gresit dar unii nu stiu cum sa profite de viata. Si unii se plang ca nu au bani pentru calatorii, vacante, excursii, dar “Singura diferenta dintre o persoana bogata si una saraca este modul în care isi folosesc timpul.” Multi care dau de ceva bani, se apuca si isi cumpara masini, vile, haine de firma, si se plang ca nu le ajung banii, pai la asa impozite cred si eu. Dar oare nu le-ar fi de ajuns un apartament, o masina utila, haine normale si apoi sa-si puna activele* sa faca bani. Recomand cartea “Tata bogat, tata sarac” a lui Robert Kiyosaki pentru cei care vor sa invete despre viata financiara. Pentru persoanele de varsta mea suna ridicol sa te interesezi de viata financiara, mie m-i se pare normal sa te mai gandesti cu cei vrei sa-ti indeplinesti visele in afara de vise. Tot in categoria oamenilor care nu stiu sa-si petreaca viata in armonie, sunt cei care in tinerete muncesc din greu pentru a castiga cat mai multi bani, isi neglijeaza sanatatea ca la batranete cu banii stransi sa-si caute aceea sanatate, pe care greu o mai descopera sau deloc. Cu toate ca am zis astea, nu chiar totul e usor de rezolvat, dar in mare parte asa se intampla. In concluzie, o sa calatoresc cand o muncesc pentru asta.

*Un activ este o resursa controlata de catre o societate ca rezultat al unor evenimente anterioare si care se asteapta ca in viitor sa aduca beneficii economice societatii/Activele reprezinta “ceva” care iti aduc alti bani, dupa ce ai investit in ele, indiferent daca lucrezi sau nu.

 

P.S. pe mine ma inspira acest clip: http://www.youtube.com/watch?v=uBLccEDmn40&list=FLqRRWBA6mSP0igDvK4nMtaQ&index=7

 

 

 

Pofta de cunoastere

“Ma fascineaza sa stau sa ii ascult si sa observ ce e in stare mintea umana sa produca”

       Aceasta fraza , mi-a ramas intiparita in minte. Nu cred ca as putea explica mai bine de ce mereu sunt curioasa, sau de ce sunt interesata de orice, chiar si de cele mai neinteresante lucruri, de ce ador misterele, de ce vreau sa stiu istoria tarii, istoria mea, a tuturor lucrurilor existente. O fi acesta si motivul pentru care mereu sunt absenta din unele discutii banale, doar pentru ca analizez chestii. Si nu ma intereseaza doar partea materiala -chiar foarte putin- ci partea psihica. Vreau sa stiu cum traieste fiecare om fiecare situatie, vreau sa stiu cum gandeste lumea, in ce crede, cum si cat la suta isi pune omul creierul la munca cand analizeaza ceva, sa vad cum se desfasoara procesele, sa desfac totul, sa ajung pana la miezul problemei, sa cercetez, sa descopar, si la mistere sa gasesc solutia. Pentru mine nimic nu trebuie lasat neterminat.

Si la ce bune toate astea? La ce bun sa cercetez? Uneori ma gandesc la vorba lui Stendhal: “Exista oameni care, maniati de dorinta de a cunoaste, uita sa iubeasca” si imi zic sa incerc si eu sa vad si partea emotionala a mea, pentru ca exista, dar se arata rareori. La varsta mea pot sa zic ca sunt atat de mult interesata de psihiatrie ca in curand o sa innebunesc. Dar, eu sunt curioasa, nu judec .